Care dintre noi doi l-a nascocit pe celalalt?

"Luc stia ce-l incanta intr-o intalnire: coincidentele fericite, bucuria de a intra prin efractie intr-o viata, dereglarea timpului, nepasarea fata de rezultat, care rezultat nu este decat o etapa printre alte momente incantatoare. In seductie exista ceva ce tine de har, de darul acordat: inainte de a fi iubit de cineva, esti mai intai preferat, indiferent de ce merite ai printr-o electiune arbitrara. In coliziunea fortuita dintre doua fiinte, adevarata fericire vine de la ce nu te astepti: atunci doza de surpriza produsa de contactul dintre ele depaseste orice asteptare si le poarta spre un altundeva pe care nu si l-au inchipuit."

"O persoana ne place pana ce detectam in ea un detaliu care ne stanjeneste. si sfarsim prin a nu mai vedea decat acest detaliu, intrebandu-se cum de nu ne-a izbit asta mai de mult. Examinarea asta il dezgusta. Ce-ar fi daca si ea l-ar fi decorticat cu aceeasi minutiozitate? Si la el erau lucruri de criticat. Trebuia sa o ia asa cum era. Dar fara sa vrea, o examina din nou. Nu voia sa faca parte dintre cei picati la examenul iubirii."

"Iubirea procedeaza precum credinta: prin convertire. Confera gusturilor unui individ o putere de lege. Sa te indragoestesti? Oare cati sunt cei care au vocatia iubirii asa cum ar vre-o pe cea a bricolajului sau aplinismului? Pe acestia nu-i seduci, se napustesc ei asupra ta, au multa afectiune de daruit. N-o sa fii niciodata decat pretextul inflacararii lor: rolul acesta, unii l-au jucat inaintea ta, iar altii il vor juca dupa tine. Putin le pasa ce esti sau ce simti."

"In mainile amantilor, telefonul este o arma redutabila. Cum sa nu abuzezi de ea? Telefonul a inlocuit aparitiile, vocile ceresti, este prin excelenta instrumentul zeului modern numit Hazard. Dar telefonul ucidea cuvintele, mima o proximitate pe care o dezmintea imediat. sa repeti de doua trei ori acelasi juramant fara ca gura sa sarute sau ca bratele sa te cuprinda in ele, inseamna sa transformi vorbirea in rutina. Erau nevoiti sa ia acele firicele de glas drept corpul intreg: relatia dintre ei, suspendata de niste rasulfari, risca sa se extenueze, din lipsa de substanta. Telefonul devenea calea ocolita a unei vesnice dezamagiri. Visezi la un chip si chipul acela te pedepseste sa te gandesti la el si atat."

"Exista anumite fiinte sortite conditiei de surogat, de ciorne pe care le tolerezi. Chrystele era pentru Luc copia degradata a unei femei pe care n-o cunostea, dar o astepta."

"Luc incerca mereu sa circumscrie cu exactitate ce anume ii displace la Chrystele. Intr-o zi, a crezut ca a gasit ce anume. Apropo de un conflict repede rezolvat, ea ii spusese:
- Dupa furtuna, vine si vreme buna!
Fraza asta il cufundase intr-un abis. dupa furtuna, vine si vreme buna! Ea o enuntase cu o asemenea convingere, de parca era vorba de un adevar fundamental! In aceste cateva cuvinte, se afla o enigma. Iar enigma purta un nume: prostia! Da, era proasta, si asa trebuia sa fie: astfel se explica totul. Luc s-a agatat de aceasta idee, s-a delectat cu ea. Prostia poate foarte bine sa ia toate mastile inteligentei, nelinistea acesteia, curiozitatea ei furtiva, interogatiile ei, si totusi sa nu se transforme in inteligenta, sa ramana proasta. Dat prostia mai este si o atractie care se ataseaza de fiinte si le doteaza cu o tulburatoare profunzime. Idioteniei, o femeie atragatoare ii confera aproape ambiguitatea unei opere de arta. In prostie iti trebuie o constanta, o incapatanare aproape supraomeneasca. chiar si cel mai obtuz creier are bufeuri de inteligenta, fie si numai din motive de igiena."

"Fiecare dintre noi are doua chipuri, un chip obisnuit, obosit si un chi imparatesc, luminos, fiecare dintre noi este allternativ un astru stralucitor au o stea moarta. Trebui mult timp sa recunosti frumusetea inceputurilor, trebuie sa le fi trait si uitat xaxu numai ele ii tin pe amanti cu sufletul la gura si ii indeamna sa traiasca sub marea lumina a noului."

Nu poti intra in contact cu literatura lui Bruckner fara a deveni imediat constient de interesul acestuia in exploatarea zonelor intunecate ale psihologiei umane, ale sexualitatii paroxistice si maladive, ale depresiei si psihozei. Tema este conflictul dintre iubirea ca expresie a valorii umane si egoismul dorintei de posesiune, exprimata crud si pulsionr. Generatia noua eliberata sexual, are de luptat cu o nevroza generalizata ce vine din distrugerea conceptiilor traditionale despre dragoste si inlocuirea acestora cu un cortegiu intreg de experimente, bogate in satisfactii momentane, dar care distrug emotional si fizic. Protagonistii romanului sunt macinati de dorinta de a fi iubiti, fiecare, pentru meritele proprii. Dorinta de realizare personala ii devoreaza. Intre dependenta si dezabuzare, vioiul Gabriel si interiorizatul Luc nu vor gasi in relatiile lor cu Julia si Chrystele, ce ajung pana la urma de nesuportat, nici un principiu generator a; identitatiii de care au atata nevoie. Gabriel cauta salvarea in escapade erotice, dar eliberarea orgiastica, extrem de dezamagitoare, ajunge curand sa capete contururi grotesti. Luc se lanseaza intr-o relatie submisiva cu maestrul Castelanne, un compozitor pe care-l admira, dar care se dovedeste a fi egoist si fals, un receptacul gaunos pentru adoratia celorlalti. Pentru a completa simetria acestei povesti moralizatoare, viata il va aduce pe Gabriel in locul lui Luc si pe Luc in locul lui Gabriel, atragand atentia asupra faptului ca, privite de sus, de dincolo de orgoliile marunte, existentele lor sunt atat de banale incat pot deveni cu usurinta intersanjabile.

Intr-un anumit punct de pe traseu, "viata fericita" a devenit o linie de sosire imaginata in departare, care poate fi atinsa doar prin eforturi nebunesti si vointa de fier. Ca niste hamsteri care deapana de zor din labute in roata din cusca, indopati cu cafeina,iata-ne gonind, nadusing, facand sacrificii si intrand in panica. Poate ca pierdem niscaiva kg, dar greata de noi insine e tot acolo. In ciuda tuturor succeselor exterioare, par sa se accentueze sentimentul de insuficienta din interior si ranjetele dispretuitoare ale vecinilor.Mancati tortul, beti vinul, tolaniti-va in hamac si numarati stelele impreuna cu puicuta/tipul agatata/agatat pe plaja, dar nu incercati sa inghesuiti toate astea intr-un "concediu". Trebuie sa practicam arta hedonismului daca vrem sa ajungem maestrii.Conform celor mai multe definitii, hedonismul este stilul de viata in care placerea si fericirea reprezinta scopul suprem. Hedonist este cel care, mai presus de orice, cauta placerea si ocoleste suferinta. Si, nu se stie cum, aceasta premisa ajuns sa fie rastalmacita si pervertita de diversi refulati, incat acum are conotatii negative.
Placerea este buna. Raiul a fost un loc amuzant. O fi rau sa faci excese,nu zic, dar sa te lipsesti singur de cele bune e de-a dreptul stupid.

Un evreu care emigreaza in Germania

Kaminer Wladimir este un individ nascut in Uniunea Sovietica. In anii ’90 emigreaza in Republica Democrata Germana, putin inainte de caderea Zidului si a Uniunii Sovietice. Sub pretextul ca e evreu, primeste cetatenia in acele vremuri tulburi ale marilor rupturi. Nimic spectaculos pina aici, doar e plin Berlinul de homo sovieticus. Insa Kaminer este un cetatean sovietic de limba rusa care nu scrie in rusa, ci in germana, lucru mai putin obisnuit, si care crede ca patria lui este Uniunea Sovietica,tara ce nu mai exista. Limba rusa este limba lui materna, insa ca scriitor se considera un scriitor german si scrie in germana. Despre ce e cartea lui? Despre un evreu rus care emigreaza in RDG si se hotaraeste sa scrie o carte despre cum scrie o carte, mai exact cateva istorioare despre aventuri pe meleaguri nemtesti, fiecare terminandu-se cu o concluzie haioasa. Eu am cumparat cartea mai mult pt design, in graba, dar nu am fost dezamagita nici de ce sta intre coperti.

"Mireasa rusoaica": Daca exista intr-adevar vreun leac universal care poate rezolva dintr-o data toate problemele unui barbat, atunci acela este o mireasa rusoaica. Viata ti se pare plicticoasa? Esti somer? Ai complexe de inferioritate sau cosuri? Fa-ti rost de o mireasa rusoaica si in curand nu te vei mai recunoaste. In primul rand, dragostea pentru o rusoaica este foarte romantica, pentru ca trebuie sa inlaturi multe obstacole ca sa fie a ta. De exemplu, trebuie sa depui la Serviciul pentru Straini declaratia de venit, deci sa dovedesti ca, intr-adevar, iti poti permite o mireasa rusoaica. Un cunoscut de-al meu, care, probabil nu castiga destul ca angajat la Curtea Constitutionala Federala, a adresat zeci de scrisori Cancelarului Schroder si a bombardat Miniesterul de Externe Federal cu reclamatii. A fost o lupta dura. Dar a meritat: barbatul are acum o mireasa rusoaica si i s-a si marit salariul. Mai cunosc si multi alti germani care, dupa o perioada lunga de somaj si depresie, si-au facut repede rost de munca si chiar au avut o cariera de succes, doar pt ca se indragostisera de o rusoaica. Dar nici nu au avut de ales, deoarece miresele rusoaice sunt foarte, foarte pretentioase, ca sa nu mai spunem cat de scumpe sunt. Nu au pretentia sa arate doar ele bine, ci vor ca si barbatul sa fie imbracat dupa ultimul racnet, astfel incat si el trebuie sa-si cumpere tot timpul haine noi si scumpe. "Chiar este nevoie?", mai intreaba ei la inceput, apoi se supun. Pentru ca totul trebuie sa fie in ordine. Mireasa rusoaica incurajeaza un barbat, da un nou sens vietii sale, il apara de dusmani, in cazul in care are dusmani, il sustine, chiar cand face o mare prostie. Dar in relatia de fiecare zi este bine sa fii prudent. Are nevoie de o grija deosebita si este sensibila. Un conflict cu ea nu poate fi solutionat, din pacate, doar cu un buchet de flori. Daca se ajunge la o adevarata confruntare, atunci este mai bine s-o iei la goana. Cand se infurie, mireasa rusoaica este aidoma unui tigru. Este foarte important sa cunosti in amanunt bazele legale ale unei mirese rusoaice. Redactia ruseasca de la canalul SFB 4 "Radio MultiKulti", a primit o scrisoare din partea unei mirese rusoaice care suna cam asa: "Nu de mult m-am maritat cu un tanar german si m-am mutat la el. Si am obtinut o viza de sedere pentru trei ani, din partea autoritatilor germane. Daca sotului meu i s0ar intampla pe neasteptate ceva, dupa o cearta, de exemplu daca ar deceda intr-un accident de masina, mi s-ar retrage viza de sedere sau nu?". Juristul postului i-a raspuns cu multa stima si consideratie: "Mult stimata doamna, in acest caz nu vi se va retrage viza de sedere, dar ar fi totusi mai bine daca sotul dvs. ar mai trai inca multi ani de-acum inainte."

Ha!Ha!Ha!

"Am avut oarece experiente cu dragostea, asa asa cred, in orice caz, desi cele care mi-au facut cea mai mare placere ar putea fi descrise cu usurinta drept "bun - simt elementar". M-am purtat frumos cu cineva o perioada scurta, sau poate chiar o perioada ingrozitor de lunga, iar persoana respectiva, la randul ei, s-a purtat frumos cu mine. Nu a fost neaparat vorba de dragoste. De asemenea: nu pot sa deosebesc dragostea pe care o simt fata de oameni de dragostea pe care o simt fata de caini,de exemplu," sau fata de o zi frumoasa de vara cu multa inghetata de menta.

"Dragostea e acolo unde o gasesti. Mi se pare o prostie sa te apuci sa o cauti si cred ca de multe ori e otravitoare. As prefera ca oamenii care,conform conventiilor, se presupune ca ar fi indragostiti, atunci cand se cearta sa-si spuna: "Te rog - un pic mai putina dragoste si un pic mai mult bun - simt elementar."

"Astept instructiunile voastre. Puteti fi orice vreti. Si eu o sa fiu orice vreti voi sa fiu. Hi ho"

" - Eliza...am zis eu, in multe din cartile pe care ti le-am citit se spune ca dragostea e lucrul cel mai important. Poate ca acum ar trebui sa-ti spun ca te iubesc.
- Spune-mi, a zis ea.
- Te iubesc, Eliza, am spus. S-a gandit.
- Nu, a spus intr-un final. Nu-mi place.
- De ce ? am intrebat
- E ca si cum mi-ai tine un pistol la tampla, a spus. Nu e altceva decat o modalitate de a face pe cineva sa spuna ceva ce de fapt nu crede. Ce altceva as putea spune, eu sau oricine altcineva, decat "Si eu te iubesc" ? Doar pentru ca ma port ca si cum as sti ce urmeaza sa se intample, a spus ea, nu inseamna ca stiu ce urmeaza sa se intample. Poate nu o sa se intample nimic. "

"La inceput a fost mitul. Asa cum zeul suprem crea in sufletele indienilor, grecilor si germanilor si nazuia la Expresie, tot asa isi repeta creatia zilnic, in fiecare suflet de copil. Nu stiam inca numele locurilor, muntilor si paraielor patriei. dar vedeam intinderea albastru- verzuie a lacului, punctata cu luminite, intinzandu-se in soare, si in juru-i coroana compacta a muntilor, iar pe crestetele lor cele mai inalte, fasiile albe de zapada, firele subtiri ale cascadelor, si la poalele lor luminoase pasuni piezise, cu pomi roditori, colibe si turme cenusii. Si fiindca sarmaneul meu suflet plapand si gol se afla intr-o linistita asteptare, spiritele locuitorilor si ale muntilor isi intipareau in el faptele frumoase si indraznete.
[...] Voiam sa le amintesc oamenilor ca insesi cantecele poetilor si visele noptilor noastre si de asemenea vanturile, marile, norii calatori si furtunile sunt simboluri si purtatori ai melancoliei, care-si odihnesc aripile intre cer si pamant si al caror scop este de a ne face sa dobandim constiinta neindoielnica despre dreptul de cetatean si despre nemurirea oricarui traitor. Samburele cel mai dinlauntru al fiecarei fiinte poarta certitudinea acestui drept, este copilul lui dumnezeu si se odihneste fara teama in sanul vesniciei. dar tot ce este rau, bolnav, corupt si pe care-l purtam in noi se opune si credea in moarte. Ci eu voiam de asemenea sa-i invat pe oameni sa gaseasca in iubirea frateasca a naturii izvoarele bucuriei si curentii vietii; voiam sa predic arta de a privi, de a se plimba si de a se bucura, placerea pentru cele prezente. Voiam sa las sa le vorbeasca muntii, marile si insulele verzi intr-o limba ademenitoare si puternica, si voiam sa-i constrang pe oameni sa vada ce nemasurat de multipla si activa viata infloreste si izvoraste zilnic in afara caselor lor. Voiam sa fac ca ei sa se rusineze ca stiu mai multe despre razboiaele straine, despre moda, barfa, literatura si arte, decat despre primavara care isi dezlantuie avanturile sale in afara oraselor.
[...] Iar in sertat stau inceputurile marii mele poezii, "Opera vietii mele" as putea sa spun. Asta suna prea patetic si nu o spun cu drag, cacitrebuie sa recunosc ca urmarea si desavarsirea sa are putini sorti de izbanda. Poate va veni timpul cand voi incepe din nou,voi continua si o voi desavarsi; atunci dorul meu din tinerete va fi fost indreptatit si voi fi fost totusi un poet. "

"Ziua trecuse la fel ca toate celelalte; o pacalisem, o omorasem si pe aceasta, incetisor, cu primitivitatea si timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem cateva ore, cotrobaisem prin niste carti vechi, durerile obisnuite pentru un om de varsta mea ma chinuiesera timp de doua ore, inghitisem un praf, bucurandu-ma ca am putut sa insel astfel durerile, facusem o baie fierbinte, absorbind in tot trupul caldura tandra, primisem de trei ori cate ceva prin posta si parcursesem scrisorile si tpariturile acelea nefolositoare, imi facusem exercitiile de respiratie dar, din comoditate, renuntasem de data aceasta la exercitiile de gandire si ma plimbasem timp de o ora, observand cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, incantatoare. Toate acestea erau foarte agreabile, ca si cititul in carti vechi, ca si baia fierbinte, dar - punandu-le cap la cap - ziua de azi nu fusese nici fermecatoare, nici stralucita, nu fusese o zi norocoasa plina de bucurie, ci una din acele zile care, inca de multa vreme incoace, trebuiau sa fie pentru mine ceva normal si obisnuit: zile potrivit de placute, fara doar si poate suportabile, acceptabile, incropite, zile fara dureri adevarate, fara griji adevarate, nebantuite ed suferinta si deznadejde, zile in care cantaresti fara pic de teama sau de emotie, cu sange rece si cumpatare, chiar si intrebarea daca nu cumva sosise timpul sa...
A fost odata un anume Harry, caruia i se zicea lupul de stepa. Umbla pe doua picioare, purta imbracaminte si era om, dar de fapt nu era altceva decat un lup de stepa. Invatase multe din cate pot invata oamenii cu mintea dreschisa si era un barbat destul der inteligent. Un singur lucru nu invatase insa: cum sa fie multumimt de el insusi si de viata lui. Nu era capabil de asa ceva, era un om nemultumit. Lucrul acesta i se tragea probabil din aceea ca, in strafundurile inimii sale, stia in permanenta ca de fapt nu era nicidecum un om, ci un lup de stepa. Acesta avea, asadar, doua firi, una de om si una de lup, asta fusese soarta lui si se prea poate ca un asemenea destin sa nu fi fost defel ceva deosebit sau rar.
Fumul greu,dulceag, mirosea placut, ma simteam golit pe dinauntru si gata sa dorm un an intreg. Ne despartim de Harry, il lasam sa mearga singur mai departe pe drumul sau. De va fi sa ajunga in randul nemuritorilor, de va fi sa ajunga acolo unde se pare ca tinteste drumul sau anevoios, de va fi cata uimire va privi Harry la acest dite-vino, la acest zigzag salbatic, nehotarat, al traiectoriei sale; cat de incurajator, mustrator, compatimitor, inveselit i-ar mai zambi el acestui lup de stepa."

"Lumea era atat de noua, incat multe lucruri nici nu aveau inca nume, iar pentru a le deosebi trebuia sa le arati cu degetul. Totul parea inscris intr-un cerc izolat de restul lumii, un spatiu alcatuit din insingurare si uitare, ferit de prefacerile datorate vremii si ocolit de lumea pasarilor."

Actiunea, derulata pe o perioada de peste o suta de ani se petrece- in intregime- intr-o aşezare ,Macondo,care la inceputul romanului cuprinde doar cateva case pentru a se dezvolta in decursul anilor, dar concentrandu-se mereu în jurul locuintei familiei Buendia, membrii ei fiind primii locatari si intemeietori,nucleul tuturor evenimentelor si de multe ori cauza lor. Axul in jurul caruia se rotesc personajele este Ursula mama care conduce gospodaria cu o mana de fier, care isi vede sotul,copii,nepotii si stranepoţii trecând prin nenumarate intamplari si care isi pastreaza increderea in ordinea lucrurilor, in vorbele batranilor care o calauzesc si o ajuta sa supravietuiasca peste o suta de ani. Ea este cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va invata cum sa intretina gospodaria si ea stie-cu leacurile din strabuni sa vindece si cele mai cumplite boli care se abat asupra lor,dar cu o filozofie calma stie si să lase lucrurile sa se desfasoare de la sine cand simte ca ea nu poate schimba nimic. Celelalte femei,Pilar Ternera- ghicitoarea –si apoi femeile din familie care generatie dupa generatie primesc numele de Rebeca,Remedios,Amaranta, se lasa stapanite de simturi,sunt pasionate fie in iubire, fie în ura lor,au o evoluţie meteorica in roman si poate numai Fernanda reuseste sa pastreze intr-un fel traditiile in casa coplesita de sosirea neincetată a familiei si prietenilor care pleaca si se intorc, mereu mai multi si tulburatori.

"Pietro Crespi epuiza intreaga gama de rugaminti si implorari. Ajunsese pana la umilirile cle mai grele si mai de necrezut. Planse o dupa-amiaza intreaga in bratele Ursulei, care si-ar fi dat si sufletul ca sa-l poata consola. In anumite seri ploioase, era vazut dand tarcoale casei, cu o umbrela de matase, incercand sa descopere putina lumina in odaia Amarantei. Nicicand nu fusese mai chipes decat pe vcremea aceea. Intr-o noapte, incepu sa cante. Macondo se trezi intr-un fel de stpoare, transportat in al saptelea cer de o ghitara care nu merita sa apartina lumii acesteia si de un glas plin de atata iubire inc at nu puteai crede ca are pereche pe pamant. Pietro Crespi vazu atinci aparand lumina la toate ferestrele din sat afara de aceea a Amarantei. In doi noiembrie, de ziua mortilor, fratele sau deschise pravalia si gasi toate lampile aprinse, cutiutele muzicale deschise, toate pendulele oprite la aceeasi ora,devenita eterna, si in mijlocul acestui concert lipsit de armonie, il descoperi pe Pietri Crespi in biroul din fundul magazinului, cu vinele taiate cu un bricci, cu ambele maini intr-un lighean de smirna. Amaranta nu iesi de la ea din odaie, iar Ursulei nu-i mai pasa deloc de ea. Intr-o dupa amiaza, Amaranta intra in bucatarie si-si baga mana in jarul cuptorului, pana cand durerile fura atat de mari incat nu mai simti nimic decat duhoarea carnii fripte. a fost un leac salbatic impotriva remuscarilor. Dupa o vreme, singura urma vizibila a acestei tragedii era bandajul de crep negru pe care si-l infasura in jurul mainii arse si pe care avea sa-l poarte pana la moarte."

De fiecare data Jose Arcadio Buendia e cuprins de febra noului,are planuri si se inchide in camera lui, lucrand cu tenacitate si incapatanare pana reuseste sa realizeze ceea ce isi pune in gsnd. Dintre barbatii familiei care si ei in decursul generatiilor isi repeta numele-Aureliano,Jose Arcadio si apoi Jose Arcadio cel tacut si Jose Arcadio al doilea si Aureliano al doilea-Aureliano are o traiectorie fantastica-devine un luptător curajos si apreciat,devine erou national e aclamat si urmat pretuntindeni,dar razboiul ia sfarsit si Aureliano se intoarce la casa in care incepe sa faca pestisori de aur si refuza orice semn de apreciere care multi ani inca dupa aceea ,natiunea si presedintele vor sa ii transmita.
Asupra satului se abat nenumarate evenimente- se introduce cale ferata,apar cautatori de ocazii de imbogatire care cresc banane cum nu sunt in alta parte a lumii,incep apoi ploile care dureaza patru ani,unsprezece luni şi doua zile si transforma totul in canale pline de apa murdară,noroi şi hoituri plutitoare. Iar dupa ploaie urmeaza o perioada nesfarsita de seceta si oamenii incep sa moara in numar tot mai mare si satul ,dupa ani indelugati de efervescenta devine din nou aproape pustiu,lipsit de vlaga si rupt total de restul lumii . Ceea ce ramane este amintirea de nesters a oamenilor extraordinari care au alcatuit familia Buendia,a eroului Aureliano care a condus 32 de razboaie,a lui Jose Arcadio si a femeilor care au impanzit satul cu copii iesitidin comun,sfarsind cu ultimul nascut la care se observă coada de purcel- simbol al imperecherii intre neamuri – de care se temea atat de mult Ursula. O lume intreaga evolueaza ametitor si revine apoi ca intr-un cerc vicios la punctual de pornire.

"Au continuat sa traiasca astfel intr-o lume fugara, deocamndata tntuita in cuvinte, dar care n-avea sa intarzie sa le scape fara intoarcere de indata ce vor fi uitat insusi intelesul scrierii."

"... tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna si avea sa ramana pe vecie nerepetat, caci semintiilor osandite la un veac de singuratate nu le era data o a doua sansa pe pamant."